Educația financiară te ajută să câștigi mai mult și să cheltui mai puțin.

În ultimii ani, interesul oamenilor pentru educație financiară a crescut. Iar în contextul economic actual, cu dobânzi în creștere, rate la credite dublate și creșterea galopantă a prețurilor, nu e de mirare că acest domeniu e solicitat tot mai des.

Lucrând de peste 15 ani în domeniul bancar, ai zice că am habar cam despre ce vorba. Așa și e. Dar lucrurile nu au stat întotdeauna astfel. A fost o perioadă în care am cheltuit mai mult decât am avut.

Aveam un descoperit de cont destul de măricel atașat contului de salariu. Și obișnuiam să plătesc orice cu cardul. Aveam impresia că banii ăia nu se vor termina niciodată, oricum salariul intra lunar cu regularitate, dobânda nu o simțeam și așa m-am trezit la un restaurant cu mesajul „fonduri insuficiente”.

BIG FAIL

A picat cerul pe mine și nu înțelegeam cum a fost posibil să ajung datoare cu peste 20,000 lei. Atunci, dragilor, am început să citesc mai mult despre bani și chibzuirea lor precum și despre economisire.

De atunci am început să aplic mai multe metode pentru a rambursa overdraftul, în primul rând, și pentru a avea oricând un fond de urgență la care să pot apela. Cumva, m-am asigurat că niciodată nu mă voi mai regăsi în situația cu fonduri insuficiente.

Principalele metode pe care am început să le pun în practică, au fost:

  • M-am plătit pe mine prima dată. Aici am folosit regula 20/50/30. Adică, 20% din venitul meu lunar mergea către economii, 50% erau alocați către satisfacerea nevoilor(cumpărături zilnice, utilități, facturi), iar 30% mergeau către satisfacerea dorințelor(vacanțe, ieșiri la restaurant, teatru, cinema).
  • Am aplicat regula zgârcitului. Adică, orice îmi doream să cumpăr, amânam pentru a doua zi. Am avut surprize să constat că a doua zi, articolul pe care voiam să îl cumpăr, nu mai prezenta interes.
  • Am redus cheltuielile inutile. Am descoperit atunci că o manichiură ce mă costa lunar 100 de lei, mi-o puteam face singură acasă. La fel și vopsitul părului. Merg la coafor cam la două luni doar pentru tăierea vârfurilor părului și implicit cheltui mai puțin.

Toate acestea m-au ajutat și încă o fac. Dar prețurile și facturile au crescut foarte mult și a trebuit să cresc procentul din salariu pe care îl aloc în acele direcții. Iar de economisit e din ce în ce mai greu.

Așa că am căutat să îmi cresc veniturile și implicit economiile, din surse alternative. Astfel am descoperit CashClub.

CashClub.ro este o platformă de cashback. Adică, așa cum îmi place mie să explic pe înțelesul tuturor, o platformă sau aplicație de primit bani înapoi atunci când, de fapt, tu îi cheltui online.

Cum funcționează CashClub?

De fapt, e exact ca atunci cînd folosești un cont de afiliat, doar că la alt nivel. Platforma promovează produsele marilor magazine, iar comisionul încasat din promovare, îl imparte cu noi, utilizatorii platformei.

Astfel, utilizatorii CashClub, primesc un procent din valoarea cumpărăturilor plasate online. Procentul diferă în funcție de magazinul partener și poate fi de la 1% până la 30% din valoarea achiziției. De menționat aici că găsim peste 800 de magazine partenere atât din România cât și din străinătate.

Ideea în sine a platformei de cashback, este simplă. Inițial, îți faci un cont pe https://cashclub.ro/ apoi trebuie să instalezi o extensie de browser sau aplicație de mobil și faci cumpărături online așa cum faci în mod obișnuit.

Iar de aici e simplu. Extensia va funcționa ca un asistent personal și te va atenționa că poți primi bani înapoi de fiecare dată când cumperi ceva.

Principalele funcționalități ale aplicației sunt:

  1. Comparator de prețuri– avem prezentate prețurile produsului dorit din toate magazinele partenere
  2. Secțiunea Magazine care conține peste 800 de parteneri dintre cei mai cunoscuți din piață- Elefant, Booking.com, Epantofi, Sinsay, Decathlon, Noriel, Answear, AboutYou, Flanco, FashionDays, Aliexpress, Cărturești, Libris, Hervis, Lensa. În plus, dacă vrei să cumperi un produs, iar acel magazin nu se regăsește în lista de parteneri, trimiți un mail la contact@cashclub.ro, iar cei de la CashClub vor încerca să îl transforme în partenerul lor.
  3. Asistent personal prin extensia de browser
  4. Există aplicație atât pentru Android cât și pentru IOS
  5. În plus, prin programul de REFERRAL ai un bonus de 30 de lei de la prima comandă. Iar cel mai tare e că, atunci când inviți prietenii pe platformă, primești 30 de lei pentru fiecare cont activat.
  6. Cupoane de reducere! Da, găsiți cupoane de reducere la majoritatea magazinelor partenere, iar eu, recunosc, mereu am urmărit reducerile de orice fel.

Cum beneficiez de banii primiți?

Foarte simplu. În momentul în care vei atinge pragul minim de 50 de lei, va apărea un buton „Solicită plata”. După apăsarea butonului, trebuie să introduci datele tale bancare-contul IBAN, numele titularului de cont și numărul de telefon.

Astfel, banii economisiți în platformă, vor ajunge la tine pentru a-i folosi cum dorești.

Iar din octombrie, au coborât pragul minim necesar de la 50 la 30 de lei. Numai bine pentru că vin cumpărăturile de Black Friday.

Așadar, dacă doriți să economisiți bani într-un mod plăcut și relaxant, nu ezitați să folosiți platforma CashClub. Iar dacă folosiți linkul meu de afiliere veți avea bonus de start de 30 de lei la prima comandă.

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *