Traim vremuri tulburi, e adevarat, dar refuz sa cred ca asta ne dezumanizeaza total. E peste puterea mea de intelegere cum, odata prieteni pe viata, azi se dispretuiesc, cum fratii nu-si mai vorbesc si cum parintii isi reneaga copiii. Si pentru ce, in fond? Pentru diferente de opinii.
Azi nu mai poti discuta cu cineva decat pana la intrebarea “esti vaccinat?” si stop. Si stai si te gandesti ce naiba sa raspunzi ca nu stii ce parere are omul de vaccin si parca nu ai vrea sa strici relatia sau nu mai ai nervi pentru inca o dezbatere.
De aici si intrebarile mele fara raspuns: cand am uitat sa acceptam parerea celuilalt? Oare chiar nu putem fi de acord ca nu suntem de acord in toate? Let’s agree to disagree, cum spune englezul. De ce simtim nevoia sa aratam care mai de care ca avem dreptate si lovim prin cuvinte pe oricine indrazneste sa aiba alta parere?
Am asistat zilele acestea la tot felul de discutii si contre aruncate intre prieteni si toata aceasta situatie imi lasa un gust amar. Ba chiar, o persoana pe care am cunoscut-o tangential la cursurile de aerobic, stiind care e pozitia mea in aceste vremuri, mi-a trimis invitatie de apreciere a unei persoane ce are convingeri total opuse fata de ale mele. Si serios ca nu pot intelege ce anume a determinat-o sa faca asta. Rautatea? Convingerea ca eu gresesc si ea are dreptate? Nu stiu si oricum nu ma intereseaza. Eu nu sunt raspunzatoare de ceea ce simte ea prin faptul ca noi nu gandim la fel.
Oriunde te uiti dai, inevitabil, peste o discutie despre vaccin si teorii ale conspiratiei. E trist ca doar asta a ramas din noi. E trist ca gasim satisfactie in a avea ultimul cuvant in aceste discutii. Parca nici glumele nu mai sunt ce au fost si sunt din ce in ce mai rare. Pacat!
Oare ne mai facem bine?
