Eram concentrata la ce lucram si nu am observat-o pe doamana care a intrat si s-a asezat pe scaunul din fata colegei mele. Prinsa cum eram, aud de undeva o voce suava si ridic instinctiv capul sa privesc de unde vine. O vad si ma opresc din tot ce fac si incep sa ma holbez la ea cu un zambet tamp pe fata. Norocul meu ca era cu spatele la mine si nu ma vedea.
Vrea un credit, colega mea o consiliaza si ea vorbeste suav si ii povesteste cu eleganta de ce anume are nevoie acum de bani pentru ca ea, de obicei, nu se imprumuta, dar I s-a rupt usa de la intrare. Si toate gesturile ei transmit buna crestere si rafinament. Si modul de a se exprima era parca din alt timp. Si asta m-a dus cu gandul la Melania Lupu, personajul efervescent al Rodica Ojog Brasoveanu, personajul meu feminin preferat.
Am iubit-o instinctiv pe aceasta doamna. Si nu m-am inselat. Cand s-a ridicat i-am admirat tinuta impecabila compusa dintr-un deux-piece visiniu, dres alb, panofi cu toc si bareta si poseta stil anii ’50. E clar, modul suav si atent de a se exprima nu m-a inselat, doamna din fata mea era o Doamna in adevaratul sens al cuvantului, asa cum rar mai intalnim in ziua de azi. Si mi-am propus sa slefuiesc comportamentul meu astfel incat sa sa ma apropii cat de cat de aceasta Melania Lupu in viata.
O singura data am mai avut un astfel de moment in viata mea profesioanala. Se intampla pe la inceputurile mele in banca, prin 2008 cand s-a prezentat in fata mea un cuplu aflat la varsta a 3-a. Nu am sa-I uit niciodata. Erau de o frumusete iconica si dl Dobrescu era un gentleman desavarsit. Manierele si gesturile pe care le folosea fata de sotia dansului, grija pe care i-o purta, toate gesturile dansului emanau o eleganta innascuta. Iar doamna era superba si eu am asemuit-o, pe loc, cu o printesa. Se vedea ca totul la dansii era natural si venea din firescul de a fi. Recunosc, am ramas cu amintirea dansilor in suflet si sunt convinsa ca sunt la fel de frumosi si in eternitate.
