Manastirea Mesterului Manole este o parte din sufletul meu, este unul dintre locurile dragi copilariei mele.
Pentru mine nu inseamna doar capodopera arhitecturala, legenda mesterului Manole si a Anei, nu e vorba doar despre Moastele Sfintei Mucenite Filofteia si nici doar despre mormintele regilor Romaniei. Pentru mine inseamna mult mai mult.
Probabil ca toti dintre noi avem locuri, mirosuri, arome care ne aduc aminte de cate ceva, ne leaga de un loc sau o intamplare. Asa cum atunci cand aud eu de bors ma duc cu gandul la bunica paterna, Marghioala, din Racaciuni, unde imi petreceam vacantele de vara si mancam bors cu mamaliga-cel mai bun bors sicea mai buna mamaliga din lume, sau cand gust inghetata din bilute efervescente si merg cu gandul la vara petrecuta in Eforie Nord cu sotul si copiii, asa se intampla atunci cand spun Manastire. Pentru mine exista doar una, Manastirea Mesterului Manole.
E a mea, e parte din fiinta mea si ma simt norocoasa ca am avut privilegiul sa cresc in gradina extraordinar de frumoasa a acestei Manastiri. Ca despre gradina sau parc vreau sa va povestesc mai mult, pentru ca peste tot citim si vedem fotografii din interiorul bisericii, dar cu exteriorul gasim mult mai putine.
Între anii 1875-1886 biserica Manastirii Curtea de Arges a fost refacuta în forma care a dăinuit până în prezent, Regele Carol I angajându-l pe celebrul arhitect francez André Lecomte du Noüy, pentru proiectul refacerii lacasului. Regele Carol I a construit parcul Manastirii Argesului și palatul episcopal (1886-1890) care era folosit ca resedinta regala de vara. Sub indrumarea atenta a regelui Carol I, gradinarii adusi din tarile indepartate faceau ca parcul palatului regal să rivalizeze cu renumitele gradini din Occident.
Printre multitudinea de plante ce traiesc in parcul Manastirii regasim si renumitul “Arbore cu lalele” sau Tulipanul. Acest copac face niste flori extraordinare de culoare galben sau galben-verzui cu o dunga de portocaliu intens ce strabate toate petalele, care seamana cu lalele, de unde si denumirea lui.
Frunzele au forma de lira si au culoarea verde intens. El infloreste in luna mai si din pacate nu am o fotografie cu florile lui pentru ca de fiecare data cand il admir, pur si simplu uit de tot, nu stau cu telefonul in mana. Arborele este originar din padurile din Estul Americii de Nord si este declarat monument al naturii. In toata Europa exista doar cateva zeci de exemplare.
Asa cum spuneam mai sus, cand spun Manastire merg cu gandul la toate zilele petrecute in gradina. Cand eram mica, cam in ultimul an de gradinita, mergeam cu mama si cei doi frati ai mei sa ne impartasim.
Dupa ce mama ne impartasea pe noi, ne aseza frumos pe o banca situata intre trei brazi si mergea si ea sa se spovedeasca si sa se se impartaseasca.
Noi ne scoteam fiecare felia lui de cozonac, facut de mama cu o seara inainte, si mancam cuminti si o asteptam. E una dintre amintirile mele cele mai de prêt! An de an faceam asta cu mama, pana am inceput sa mergem doar noi trei la biserica si am pastrat traditia cu felia de cozonac. Ne asezam frumos pe banca noastra si o savuram incet.
Apoi, cand am crescut, nu era zi de Denie in Saptamana Patimilor la care eu sa nu merg. Mergeam mai multi copii de la bloc si chiar daca in primii ani nu priceam noi mare lucru din Slujba, cu timpul am invatat cat de importanta e pentru sufleu Credinta. Tin minte ca pe la 10 ani mi-am cumparat prima carte cu Prohodul. De atunci merg in fiecare an la Prohod si il cant odata cu cei din cor. Pot lipsi la toate slujbele din Saptamana Mare, dar la Prohod niciodata!
Apoi, dupa ce m-am casatorit si am avut copii, tot Manastirea mea draga era locul meu de alinare. Ori ca mergeam la slujba ori la o simpla plimbare, am reusit usor, usor sa le insuflu copiilor mei aceeasi dragoste pentru biserica noastra. Sa nu credeti ca suntem foarte piosi, nu, suntem niste oameni simpli si normali, dar care, inca o data afirm, am avut marea sansa sa traim aici. Nu ai cum sa nu te lasi influentat de sacritatea acestui loc, de grandoarea Manstirii ce dainuie in timp.
Inainte, slujbele se tineau in Palatul Episcopal, parte integranta a ansamblului bisericesc. De cand a fost tarnosita noua Catedrala, sicriul Sfantulitei(asa cum ii spunem noi in oras Muceniteti Filofteia) a fost mutat acolo. Asa veti intelege unde mergeam noi la impartasit pentru ca daca vizitati acum Manastirea nu va puteti da seama, Catedrala aflandu-se in afara parcului Manastirii.
Asadar, daca veti vizita Manstirea nostra, luati-va un ragaz si popositi pe o banca din parc si doar stati si ascultati natura. Cu siguranta nu veti fi dezamagiti si poate aveti norocul sa vina in vizita la voi si veveritele ce isi fac veacul in parcul nostru.
