Simt nevoia să continui seria de articole din cadrul #săştimbanking şi vreau să abordez subiectul cont curent(Cod Iban) versus card de debit.

Cum vorbesc din experienţă proprie, din practicile de care mă lovesc în activitatea zilnică din sucursală, şi azi voi povesti despre cum oamenii confundă, cumva, cardul cu contul curent.

Nu de puţine ori, pentru a afla diponibilităţile din contul curent, clienţii mi-au înmânat cardul. Credeau că odată ce am cardul cu numărul acestuia, pot vedea banii de pe el. Nu e nimic de râs aici. Avem tendinţa să gândim simplu. Dacă eu scot bani cu cardul, logic ar fi ca acei bani să se afle in plasticul acela, nu?

Doar că mecanismul e altul. Şi nimeni nu ne învaţă cum stă treaba, de fapt.

În momentul în care eu încasez salariul pe card, de fapt primesc banii de la angajator, într-un cont curent. Contului curent îi corespunde un Cod Iban)International Bank Account Number= format din 24 de caractere. Angajatorul  are nevoie de acest Cod Iban pentru a-mi vira  salariul. Numărul cardului nu îl ajută cu absolut nimic.

Acest cont curent are ataşat un card de debit. Cardul de debit este doar un instrument ce mă ajută să beneficiez de banii mei, în numerar. Adică, merg cu cardul meu de plastic la bancomat şi scot suma care mă interesează. Restul banilor sunt în contul meu de la bancă.

Cardul are mai multe elemente de siguranţă la vedere şi un element de siguranţă pe care îl ştie doar deţinătorul, codul PIN. Codul PIN nu trebuie dezvăluit sub nicio formă sau sub niciun pretext nimănui.

Elemente de siguranţă ale cardului ce nu trebuie dezvaluite sunt:

  • Numarul de pe faţa cardului format din 16 cifre
  • Codul CVV2/CVC2- format din 3 cifre şi aflat pe spatele cardului
  • Data expirării cardului
Faţa şi spatele unui card bancar

Observ că în ultima perioada s-au înmulţit cayurile de fraudă bancară. Se practică versiunea ca atunci când vrei să vinzi un produs online, pe reţele de socializare sau pe Olx, să ţi se solicite datele cardului sub pretextul de a ţi se trimite banii.

Nu există aşa ceva!

În cazul în care o persoana vrea să îţi trimita bani, îţi va solicita Codul Iban, numele complet şi oraşul în care locuieşti. Sunt elementele minim necesare pentru a efectua plata din contul ei în contul tău. Atât! Nu e nevoie să daţi datele cardului sau PIN-ul, Doamne fereşte!

Dacă cu datele cardului(numar, cod cvc2, data expirare) o persoana rău intenţionată poate face fraudă, cu Codul Iban nu poate face nimic rău. Doar să îl alimenteze, ceea ce e de dorit.

Aşadar, cel mai bine ar fi ca atunci cînd ni se solicita vreun element al cardului de debit, să ni se aprindă o luminiţă de alarmă şi să verificăm mult mai atent acea solicitare. În fond, sunt banii noştri cei de care trebuie să avem grijă.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *