Azi a fost una din acele zile cu ceață și ploaie măruntă, în care nostalgia a fost la cote maxime. Dar nu în sens negativ. M-am dus cu gândul la lucrurile și experiențele frumoase pe care le-am avut în copilărie.

Și totul a plecat de la faptul că Facebook mi-a amintit azi, că acum trei ani, vedeam cu mezina filmul ei preferat cu prințese, la cinema. Nu mai fusese într-un cinema până atunci, iar experiența a încântat-o atât de tare încât ne-am făcut un obicei ca cel puțin o dată pe lună, să mergem să vedem un film.

Dar nu pot să nu mă gândesc și să nu fac comparație între anii copilăriei mele și fimele văzute la cinematograf, care, între noi fie vorba, nu au fost prea multe și șansa pe care o au copiii de azi. Iar șansa nu se referă doar la faptul că au parte de tehnologie Dolby Atoms sau filme vazute în 2D sau 3D ci că au parte de timp frumos petrecut cu părinții lor.

Țin minte că în anii timpurii ai copilăriei mele, mama și tata ne-au luat destul de rar la cinematograf cu ei. Era o singură sală de cinema în orașul nostru și era bătaie pe bilete. Daca știai pe cineva angajat acolo, prindeai bilet pe un rând bun. Altfel, mai găseai locuri doar în primele sau ultimele rânduri. Sau chiar în picioare.

Doamne ce atmosferă mai era. Îmi amintesc de o întâmplare când ai mei m-au luat cu ei la film. Rula un film indian cu Raj Kapoor și toată sala râdea și suspina în același timp. Mă simțeam așa de mândră că eram și eu acolo, cu oamenii mari. Am fost fascinată de ecranul mare din sală care mă făcea să mă simt ca parte din film. Și sentimentul de familiaritate avută cu oamenii din sală de parcă trăiam toți o mare taină.

M-am îndrăgostit iremediabil de cinematograf. Și apoi, când am mai crescut, am mers cu prietenii mei la cinema de fiecare dată cănd venea la noi un film interesant. Așa am văzut pe marele ecran, Terminator și atunci m-am îndrăgostit pentru prima dată de băiatul blond pe care îl apăra Arnold. Mult imp am visat cu ochii deschiși la el.

Apoi, când cinematograful s-a închis, am fost tristă. Simțeam cum pierd o parte din copilăria mea și nu aveam să o mai regăses curând.

Așa că profit din plin cu fetița mea. Prin ea, recuperez frânturi din propria-mi copilărie. Luna aceasta am ales să vedem filmul ”Lyle, Lyle, Crocodile”.

Filmul are data de lansare la cinema, în România: 23 decembrie 2022.

Așa că, seara aceea e rezervată deja acestei experiențe. Și vom merge toți cinci la film. Ăsta da succes.

L-am ales pe acesta deoarece este un film de aventură, pentru întreaga familie și joacă în el unul dintre actorii mei preferați, Javier Bardem. Faptul că filmul va rula atât subtitrat cât și dublat în limba română reprezintă un mare avantaj.

Filmul a este adus în România de cei de la InterComFilm, companie licențiată Sony Pictures, iar care în prezent este numărul unu pe piața de distribuție a filmului în România. 

În martie 2000, InterCom RT a cumpărat pachetul majoritar din acțiunile GFR devenind astfel principalul distribuitor de filme de pe piața din România cu o cotă de piață situată mereu între 40% și 52%, în funcție de numărul filmelor distribuite anual.

Filmul ”Lyle, Lyle, Crocodile” spunea povestea unei familii obișnuite care se mută în intimidantul oraș New York. Copilul familiei se adaptează greu la noua școală unde nu reușeșete să-și facă prieteni noi. Cum îl descoperă pe Lilu crocodilu, în podul casei lor, relația dintre ei evoluează frumos și firesc într-o prietenie trainică.

Filmul este realizat de Sony Pictures așa că nu va apărea pe canalele de streaming, un motiv în plus să mergeți să-l vedeți la cinema. Filmul îmbină perfect animația cu jocul firesc al actorilor. Coloana sonoră este asigurată de compozitorii filmului Omul Spectacol și aduce laolaltă elemente din cântece consacrate precum Sir Duke al lui Stevie Wonder și melodii ale lui Elton John. Iar dacă mai luăm în considerare că aceste cântece sunt interpretate, prin vocea lui Lilu, de Shawn Mendes, atunci sigur atmosfera va fi un antrenantă.

Chiar vă îndemn să mergeți împreună cu cei mici pentru a urmări timp de o ora și patruzeci și cinci de minute o aventură comică, cu muzică de bună calitate care sigur vă va face să vă mișcați picioarele pe ritmul ei antrenant.

Las mai jos trailer-ul filmului pentru a vă face o idee despre experiența pe care urmează să o aveți.

Articol scris pentru SuperBlog 2022.

S-ar putea să-ți placă și...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *